departe de nimic

12 aug. 2010 -  la 19:23
”- Nu ti-e frig Diana? Ma duc sa-ti aduc ceva sa te invelesc.
Mi-a adus o patura, m-a invelit bine, cu grija , cum se invelesc copiii, apoi s-a asezat iar pe scaunelul de langa mine, s-a uitat in ochii mei, eu intr-ai lui, si, dupa o tacere mai lunga:
- Nu stiu nimic despre dumneata, Alex.
- Nici nu ai ce sa stii, Diana. Sunt un om de nimic.
- De ce ?
- Nu stiu. N-am niciun tel in viata, niciun ideal. Poate e vina mea, sunt mediocru. Poate viata e croita prost, o simt ca o haina care ba e prea stramta, ba prea larga...
- Simti frumusetea unei astfel de nopti, Alex?
- Da, din pacate...
- Atunci, nu esti mediocru...
- N-am realizat nimic niciodata. Am sentimentul inutilitatii oricarui efort.
I-am pus mana pe par.
- Imi face atata bine, Diana , prietenia pe care mi-o arati.
Si mie imi facea bine prietenia lui, sinceritatea lui. Il simteam aproape de mine, si tot atat de aproape, ca si mine, de noaptea aceea , si tot atat de departe, ca si mine, de ceilalti oameni si de viata lor.
Gura lui era aproape de buzele mele, si distanta intre ele se micsora, sau crestea, dupa cum se legana hamacul, catre el sau catre mare. Am simtit nevoia sa-l sarut...Alex ma privea umil, avand aerul sa spuna : ” Nu se poate, ar fi prea mult ” . N-am facut niciun gest. Nici el.”

( fragment dintr-o carte )

adevarul ascuns

 la 17:01

”Presupunand ca Adevarul e o femeie, nu-i oare intemeiata banuiala ca toti filosofii in masura in care au fost dogmatici, s-au priceput prea putin la femei? Ca gravitatea inspaimantatoare si insistenta neindemanatica pe care au manifestat.o pana acum in urmarirea Adevarului au fost mijloace stangace si necuviincioase pentru a cuceri o femeie? Cert este ca Adevarul nu s.a lasat cucerit ” ( Prefata ”Dincolo de bine si de rau ” Friedrich Nietzsche )

....mai ramane loc de altceva?...eu nu cred :)


multumita unui prieten drag....( nu are legatura cu postarea...)
recomand filmul ”Peaceful warrior”

sa "potrivim" disperarea

10 aug. 2010 -  la 14:21

"Am incercat de multe ori sa lamuresc cauza neintelegerilor dintre mine si el.

Azi mi se pare ca trebuie sa fi fost un punct de plecare gresit, asa cum se intampla cand sari un ochi la impletiturile cu andrele, dupa care totul iese rau.

Daca iti dai seama numaidecat de punctul gresit si ai curajul sa desfaci pana acolo, totul se mai poate indrepta.

Alteori iti dai seama tarziu, cand lucrul este prea avansat, si, neavand curajul sa desfaci, iti spui : ` Lasa, voi cauta sa dreg pe cat se poate, nu se va baga de seama. Ce Dumnezeu, nu e decat un singur punct gresit !`…Dar atunci te poticnesti la fiecare rand, si, ochiurile gresite se-nmultesc , si nu mai stii cum sa repari greseala dintai. "


fragment din "Panza de paianjen " de Cella Serghi

Nu e nimic fara cusur

 la 12:20
Un împărat oarecare
Prin grădina sa umblînd
Pe răcoare în primblare
Şi un trandafir rupînd,
Atît cumplit deodată
Degetul ş-au înghimpat,
Încît îl lepădă-ndată
De durere supărat,
Zicînd : "Ce nepotrivire
La acest frumos răsur,
Ar fi făr' de preţuire
Cînd n-ar avea şi cusur !"
Şi chemă cu grabă mare
Un grădinar iscusit,
Căruia cu întrebare
Într-acest chip i-a vorbit :
-Aş vrea să ştiu : nu să poate
A să altui-ntr-un fel
Şi trandafirul, ca toate,
Ca să n-aibă ghimpi pe el ?
El răspunse cum că ştie
Ş-îl va face în scurt timp
După cererea-i să fie
Curat fără nici un ghimp.
Şi lăsînd jos altă treabă,
Altui un trandafir
Care ş-înflorind în grabă
A rupt dintr-însul un fir.
Şi la palaturi ducîndu-l,
Împăratului l-a dat,
Care în mînă luîndu-l,
Foarte mult l-a lăudat.
După acestea îl puse
La nasul său bucuros,
Dar cîtă mirare-i fuse
Vazînd că n-are miros !
Şi îi făcu întrebare
Zicînd : -Asta e ciudat!
Dar de ce şi miros n-are
Acum dacă s-a schimbat ?
El răspunse : -împărate,
Eu nicidecum nu mă mir,
Că pilde nenumărate
Ne dă acest trandafir.
Adică : în lume toate
Ca şi trandafirul sînt,
Fără cusur nu se poate
Nici un lucru pe pămînt.
Or ghimpi pe dînsul să n-aibă
Fără de nici un miros,
Or, ca întîi, ghimpi să aibă
Şi să miroase frumos.

Asemenea dar şi omul
E zidit cu acest dar
S-aibă ca floarea sau pomul
Un dulce şi un amar !...


Anton Pann


recomand filmul / cartea " Marele Gatsby " (autorul cartii este F. Scott Fitzgerald )

Aventuri

5 aug. 2010 -  la 09:59

Aveti noroc sa stiti...

rareori permit accesul cuiva in viata mea....

stiu, stiu...e o viata umila...

”sincera sa fiu...am gasit tot ce s-a putut scrie despre dragoste ,Shakespeare a spus” Distantele se sfarsesc in bratele indragostitilor” ....ce idee extraordinara....eu una nu am experimentat nimic asemanator dar vreau sa cred ca Shakespeare a facut-o.

Cred ca ma gandesc la dragoste mai mult decat oricine ar trebui , sunt mereu surprinsa de puterea ei absoluta de a schimba si defini vietile.

Tot Shakespeare a spus ”dragostea este oarba”, asta stiu sigur ca e adevarat.

Pentru unii oameni, in mod inexplicabil ...dragostea moare.

Pentru altii, dragostea pur si simplu se pierde...

Desigur, dragostea mai poate fi gasita, chiar si-n aventuri de-o noapte

Si mai este un fel de dragoste...cel mai crud din toate , cel care aproape isi ucide victimele, se numeste ”dragoste neîmpartașită” ...la asta sunt experta .

Majoritatea povestilor de dragoste sunt despre oameni care se indragostesc intre ei.

Dar cum ramane cu noi ceilalti?

Cu povestile noastre?

Ale celor care se indragostesc singuri?

Suntem victimele unei relatii unilaterale...suntem blestematii celor iubiti...suntem cei neiubiti...cei care-si poarta suferintele...cei cu handicap care nu dispun de un loc de parcare...

Da, aveti in fata o persoana de acest fel...”


p.s recomand filmul ”The holiday ”....


elogiul nebuniei ?

26 iul. 2010 -  la 21:09

Ma obsedeaza gandul la tine,

Vreau sa-ti sugrum amintirea,

Sa devii, sa fii doar un nimeni pentru mine, o lacună

Umblu fara stire , fara suflare, fara cunostinta si ma pierd in mine

Esti un mit pentru majoritatea creaturilor feminine, si totusi ti-am gustat veninul,

M-am întoxicat cu tine

Cand ma gasesc singura-n noapte, vreau sa urlu, sa țip să mă audă si cel mai îndepartat gand al tau,

Mă dezgusti,si-mi zic de nenumărate ori ” hai sa termin odata si cu tine”,

Mă opresti din drum, esti un demon, ti-am vazut ochii, sunt reci , te trădează ,

Străinule mă obsedezi !

Simpla ta atingere, sti si tu ca-mi dă fiori, dar te-ai schimbat, sau poate ca erai acelasi dar te vedeam eu din alt unghi, caci erai pus pe un piedestal, si te veneram.

Te urasc deja....e păcat



recomand filmul "Reality bites"

pe ”culmile disperării”

 la 11:14

Nu trebuie sa ai regrete, dar pe langa asta nu esti om daca nu ai avea regrete, am vazut in tine potențial , tu vei doborî ziduri, vei sparge măști, dar păcat ca-n tot acest timp vei suferi, oricum te invidiez caci , Tu... traiesti tot, te implici in tot, te daruieste , si pe langa asta nu sti ce inseamna nu, mi-a placut de tine din prima clipa-n care am inceput sa te cunosc, și contrar asteptarilor, știam ce mă asteaptă, știam ce te asteaptă, numai ca poate nu am vrut sa te avertizez, am fost crudă si insipidă, ca de obicei am facut apel ( poate involuntar) sau nu, la ratiune fără să ascult ce zice inima, ce ziceai tu...

Tu esti ca....ca și mine, tu...nu trebuie sa dispari, nu o sa dispari din amintirea mea, căci am facut imprudența de a te cunoaște .

Esti nervos, ești dezgustat, nu te condamn, dar citeste mai departe si incearca să nu ma judeci, eu te distrugeam, eu te-as fi dus pe ”culmile disperării”, te-aș fi sugrumat , ai fi cazut din cauza mea, un drog nefast asta sunt....dar....alaturi de mine , cunoscându-mă pe mine ai fi cunoscut atâtea, te-aș fi putut completa, nu ai fi stiut ce te așteaptă, poate te-ai fi indrăgostit, ai fi cunoscut teatrul, si nu drama, filosofia si nu deznadejdea, muzică bună pentru nopțile fierbinți, filme excepționale pentru serile sub clar de lună si stele efervescente, la care să te tot holbezi. Te-ai fi cunoscut pe tine, tot, pentru ca până acum ai fost doar o umbră, te-as fi obligat, si ție ți-ar fi plăcut

As fi vrut sa nu fii fost doar un simplu un miraj / iluzie, o percepție falsă, o aparență inșelătoare, ci un refugiu, un azil, un adăpost, o scăpare....o alinare.

Tu...trăiesti in a ta lume, stiu insă ca ai mai incercat sa deschizi ochii dar te-a ars soarele

stii de ce ai nevoie?


p.s. Să te uiti la filmul ”City of angels”

Poemul intunericului si-al sangelui

18 iul. 2010 -  la 14:26



Am facut dragoste cu tine intr-un intuneric adanc
mai adanc decat toata lumina pe care am inghitit-o asteptandu-te
mai adanc decat ochii intunericului in care inoata ochii luminii

am facut dragoste cu tine si imi venea sa urlu
sa urlu pana se face carare in intunericul acela vascos
sa urlu scotand cutite din plamanii mei care te respirau
si cutitele sa rapuna intunericul in care faceam dragoste cu tine

Am facut dragoste cu tine dar am lasat intunericul in viata

Sangele meu stia drumul catre tine

de Iulian Tănase



dintr-o pura intamplare .....am ramas fara cuvinte

Când o să-nţelegi iubirea, lacrimile te vor copleşi

11 iul. 2010 -  la 17:43


M-ai lasat singura in noapte
Plecai nepasator de langa mine
Doar cerul si pamantul imi sunt martori
Cum eu plangeam privind in gol spre tine
Am vrut sa fiu a ta, sa-ti fiu aproape
Atunci cand vei zambii sau cand vei plange
Dar visul meu acum e amintire
Acum din ochi imi curg lacrimi de sange
Te vad cum pleci, ma rog sa-ti fie bine
Cu cea ce vesnica iubire iti va fi
Dar vreau un singur lucru de la tine
Sa versi o lacrima cand voi muri
Simt ochii cum incet se-nchid
Pentru-a mea viata e apus de soare
Te rog priveste inapoi o clipa
Priveste-mi sufletul cum moare

si mi-am promis ca e ultima oara
cand fac o asemenea greseala.






unde esti

 la 17:41

Dintre florile răstignite
am rămas singura
cu pete de smoală pe piele.
Veacul
îmi picură lumină pe gât
şi apoi vine să mă sugrume
că sunt vinovată de singurătate.
Îngenunchez
în faţa picăturilor franjurate
printre plictiseli crestate
de rugină.
Iubite,
plânge-mă
ca pe o nenăscută
dar nu mă mai lăsa singură!
Nu vezi la ce mă duce gândul?

ce-i cu tine?

 la 17:38

eşti uşor de găsit…
mereu înfometat ca un cerşetor te aşezi la marginea drumului
implorând tandreţea să te ajungă ruga să ţi-o audă dorul să ţi-l aline
şi oricât de generoasă ar fi cu tine nu ţi-e de-ajuns
sub pălăria-ţi zdrenţuită cocoloaşe de amintiri se înghesuie unele într-altele
sinapsele dor pentru că în graba ta să devii ai uitat să le sortezi după importanţă
le laşi la voia întâmplării nici măcar nu le asculţi


eşti uşor de pierdut…
se scufundă magia în pâcla din ochii tăi
atunci când cineva vine şi-ţi pune alte palme pe ochi - joc de-a
ghici cine sunt…
hămesit cum eşti te laşi pradă şi celei mai insignifiante mângăieri
şi uiţi mâna ce-o sărutai deunăzi cu înfrigurare
te laşi purtat de curiozitate precum băieţelul cu pantaloni în carouri şi bretele elastice
alergi după noi încercări în pădurea pe care n-o cunoşti prea bine
şi te pierzi

esti uşor de uitat…
e nevoie doar de puţină tărie un gram de încăpăţânare şi un val de furie
pentru că în egoismul ce te caracterizează ai scrijelit prea adâncă tristeţe în mine
ai aruncat prea multă uitare peste visele mele şi-ai neglijat prea des ca sunt
ne-am întors de unde-am plecat tu cercetaş eu visătoare
fiecare pe un alt drum

acum ori niciodata......

 la 15:08
Viata...dar oare ce este viata?! De mici ni se zice ca ne-a adus barza.La un moment dat i-am zis mamei " Vreau si eu o surioara. De ce nu ii zici la barza sa imi aduca o surioara?" apoi crestem si prindem experienta, care de fapt este suma tuturor nereusitelor dupa cum zicea cineva candva savurand o tigara la o ora tarzie, si ajungem la un moment dat cand intreaga magie cu barza care aduce copii, Mos Craciun care ne aduce cadourile de Craciun nu exista,si concluzionam tragic ca tot ce e frumos in viata asta e dincolo de aparente...
Printr-un proces biologic numit nastere dam fiinta la intreaga rasa umana...traim...facem greseli dar tot nu ne invatam minte... punem punct in anumite chestiuni primordiale sufletului nostru, si pe urma le reluam...asta e natura umana...si niciodata nu o sa se schimbe pentru ca ne este implementat in codul nostru genetic...
totul si nimic.... dilema... Ce sa faci atunci cand ceea ce traiesti nu e de ajuns?
Dupa atata munca cateva zile de vacanta parca nu inseamna nimic,parca tot ceea ce castigi se transforma intr-un gust amar.Ce e de facut atunci cand nici tu nu iti mai oferi acea clipa de liniste...? Un nou inceput...adica sa iei totul de la zero...? Un iubit...? Sau bungee-jumping(glumeam!)?
Putinta de a trai noi insine in sufletul altuia e singura adevarata valoare omeneasca

alege...

 la 14:55

Trecand de la partea filozofica a lucrurilor la intamplarea mea: am cunoscut o persoana respectabila, ceea ce se cheama le nouveau riche, omul care crede ca odata cu banii or sa vina si succesul social si mai ales sexul. Oare banii te fac mai interesant din punct de vedere sexual? Cu siguranta da, dar pana la un punct.

Ce poti cumpara cu bani? Poti cumpara aproape tot ce iti doresti, dar lucrurile pe care le cumperi au in sine o valoare si un pret. Diferenta dintre pret si valoare o face mai oricine, mai putin specimenul Plin-de-sine. Un diamant nu are nici o valoare in afara de aceea de a fi rar, de aceea pretul lui este atat de mare; apa in schimb are o valoare foarte mare, insa pretul ei este foarte mic pentru ca se gaseste peste tot. Ce valoare si pret are sexul? Pretul pentru o partida de sex variaza de la mai mic la mai mare, valoarea ei ... nu prea mare. Te poti duce oriunde sa faci rost de sex, nici macar nu e nevoie sa mergi la un bordel. Budoarul unei tipe devine sinonim cu un bordel. Cate tipe nu o fac pe bani? Cate tipe nu o fac pe banii lui Plin-de-sine? Valoarea oricarui lucru se toceste daca nu o apreciezi. La fel si valoarea sexului. Contrar opiniei generale pretul nu este intotdeauna un indicator al valorii unui lucru. Daca iei un om si il despoi de toate hainele brand-uite ce mai ramane? Un corp care poate nu e cel mai atragator si o nuditate sufleteasca - omul nu are absolut nimic de oferit. Nu mai este omul plin de sine ... e gol (nu era o aluzie;)).
Valoarea sexului este asemanatoare cu a apei. Sexul are valoare in sine (si inca mare) singurul mod de al devaloriza este sa il faci pe bani.

Am inceput sa scriu despre relatii intr-un moment cand ma despartisem de cineva care insemnase foarte mult pentru mine.

Am inceput sa scriu intr-un moment rau al vietii mele si am scris avand ca tel sa il fac pe el sa citeasca. Am incercat sa gasesc lucruri destul de "hot", destul de controversate, destul de ..... eu stiu cum au fost, ca el sa citeasca ... El ar fi fost singurul public pe care mi l-as fi dorit...strainul...

De ce tinem mereu la opinia celor din jur? De ce ne lasam evaluati de persoane care un au nici un criteriu pentru a ne ne evalua?
Simtul umorului pe care il au alte persoane ne lasa sa fim amuzanti, inteligenta celorlalti ne lasa sa fim inteligenti, suntem moderni, incuiati, prosti, tristi, veseli in raport cu ceilalti, ei dau verdictul, ei ne spun ce putem fi si ce nu. Ne punem increderea in oameni, ne lasam evaluati de ei, sperand din tot sufletul ca ei ne vor evalua pozitiv, ne vor evalua asa cum credem ca suntem noi. Si atunci cand intervine un conflict intre aceste viziuni relatiile se rup.
Ne punem increderea in oameni si speram sa nu afle despre noi ce nu dorim sa afle. Cu totii vrem sa placem lumii din jur: fie ca este pentru o nota buna la scoala, fie ca este pentru o jucarie noua, fie ca este pentru o invitatie in oras, fie ca este pentru o partida de sex, toti vrem sa fim placuti, pentru ca altfel am fi singuri, am fi singuri si este cel mai greu lucru de suportat. La fel ca in copilarie cand faceam un lucru si eram rasplatiti, asa si acum: daca ne purtam bine vrem sa fim rasplatiti. Vrem o slujba mai buna, vrem respectul colegilor, aprecierea prietenilor si mai ales vrem dragostea neconditionata a persoanelelor pe care le iubim.

Cu totii ne punem increderea in oameni si cand vedem ca acea incredere nu este rasplatita, la fel ca purtatea buna din copilarie, suferim. Suferim si ni se pare nedrept, unii dintre noi plang, altii fac lucruri pe care mai tarziu le regreta, altii isi reprima durerea si devin goi sufleteste.
Cei mai multi dintre noi incetam sa ne mai punem increderea in oameni, pentru ca a da increderea unui om inseamna sa te increzi in el, sa-i dai controlul asupra unei parti din tine si sa-l dai ar insemna sa-ti incredintezi soarta ta altuia. Da, increderea este un lucru fragil, odata pierdut nu se mai recastiga. Nu ne mai incredem soarta in mainile altora, pentru ca altii ne-au facut de prea multe ori sa suferim, nu mai vrem sa ramanem frustrati ca dam si nu primim, si mai ales nu mai vrem sa suferim.

Si cu toate astea viata ramane un cerc vicios: mereu sfarsim prin a ne increde... si poate nu de fiecare data suferim...


& on this happy note.. inchei cu un citat de B.Pascal Acela care iubeşte pe cineva din cauza frumuseţii lui, îl iubeşte oare? Nu, căci vărsatul de vânt, care va distruge frumuseţea, fără a distruge persoana, îl va face pe acesta să nu o mai iubească. Si dacă sunt iubit pentru mintea, pentru memoria mea, sunt oare eu iubit? Nu, căci îmi pot pierde aceste calităţi, fără a mă pierde pe mine însumi. ”....ce mă enervează

gura pacatosului....

 la 14:47
Mi-a venit in minte zilele astea poezia lui Nichita Stanescu Lectia despre cub :
Se ia o bucata de piatra..../se razuieste cu raze/ pana cubul iese perfect.// Dupa aceea se ia un ciocan/ si brusc se farama un colt de-al cubului. /Toti, dar absolut toti zice-vor: / - Ce cub perfect ar fi fost acesta / de n-ar fi avut un colt sfaramat!"

Sa fie asa si cu relatiile? Sunt relatiile un cub perfect pana la un moment dat cand unul dintre cei doi sparge acea perfectiune? Oare un colt ciobit face lucrurile mai interesante? O sa fie cu atat mai valoros cubul (relatia) pentru ca definitia perfectiunii este perfectiune plus ceva adaugat? Sau si mai bine: exista relatii perfecte?
Eu nu prea cred, cred ca perfectiune nu exista in nimic, poate doar in arta, dar viata nu e arta si cu siguranta oamenii sunt departe de perfectiune; fiecare dintre noi avem slabiciuni, parti rele si suntem supusi greselii; gresim cel mai adesea persoanelor fata de care nu am vrea sa gresim.

Nu exista bine fara rau, tot ce poti face este sa minimalizezi raul. Nu poti fi fericit cu o persoana fara a fi si nefericit cu ea. Relatiile totale nu sunt o stare de fericire perpetua, oamenii cresc impreuna, se schimba si se influenteaza unul pe altul - o relatie profunda inseamna atractie catre partenerul tau, dar inseamna si multa munca: aceea de a-ti respecta partenerul, de a-l proteja, de a-l pune intotdeauna pe primul loc in tot ceea ce faci. Si daca partenerul constientizeaza lucrul acesta, atunci probabil "yours is the world", pentru ca vei putea conta pe el/ea indiferent de situatie.

Oricum ar fi ele, in viata, relatiile sunt cele care ne dau cele mai mari bucurii si cele mai mari deceptii. Nu poti trai singur asa ca.... poate coltul lipsa e chiar ce trebuie ca lucrurile sa dureze. Si cu toate dezamagirile ... spargem mereu cate un colt ... pentru ca it feels f***ing good.

Ar fi o situatie ideala daca dragostea s-ar termina intre doua persoane in acelasi timp, dar de obicei nu se intampla asa; unul dintre cei doi unul iubeste mai mult, cu o intensitate mai mare. N-ar fi ideal sa spui cuiva "Nu te mai iubesc" si el sa raspunda "ok" si vietile voastre sa continue simplu, sa nu mai existe suferinta stupida din dragoste?

un strain

3 iul. 2010 -  la 14:37

E tarziu deja, ma incearca somnul.

Dar imi tot vine imaginea lui in minte...chiar daca el nu mai reprezinta nimic pentru mine , zambetul lui, ultima oara nu am avut ce sa vorbim, de parca am fi epuizat toate subiectele posibile, aceleasi baliverne, si-a pierdut farmecul....tot...mi-am si spus ca ma voi uita in ochii lui daca imi va da acelasi fior ca odinioara atunci el mai exista pentru mine, daca nu...il voi da uitarii......a fost prima varianta...dar uite ca aminitrea lui e inca vie....cel ce era...asa il voi pastra...cu stupoare mi-a zis ca m-am schimbat intr-adevar asa si a fost imi dadusem seama ca numai sunt aceeasi si el numai e acelasi....si ca drumurile noastre nu se vor mai intersecta ....mi-a zis la un moment dat...ca vorbim de parca aceasta va fi ultima noastra intrevedere....poate ca a simtit si el ca asa va fi...doua vechi cunostinte...incercam sa ne dam seama de cat timp ne cunoastem...ei bine ce trufasa am fost atunci, am zis mai cu fara bagare de seama ca pare-mi-se din 2009, el a mai stat pe ganduri si m-a contrazis...din 30 noiembrie 2008, ei hai ca asta a fost buna, sa stie si data, pana nici eu nu am tinut minte data, imi amintisem doar ca era toamna ...nu cred ca asta e data, poate atunci o fi intalnit pe alta in mod cert nu pe mine....

Dar cat de mult s-a schimbat....am depanat amintiri....si cu atat am ramas cu amintiri...si ce frumoase au fost....garou-belle, ”cum sa uit” a zis....”ne-a marcat” intr-adevar asa a si fost...sti, sunt unele lucruri care ti se intampla o singura data in viata cu un persoana care va deveni straina fara sa bagi de seama.

Parca acela a fost apogeul...nu voi uita nici seara aceea ...cand il aveam pe el in fata mea si bella luna ne pazea....acele momente care pur si simplu iti taie respiratia....acelea merita traite si retraite....iar daca viata ne va pune fata-n fata din nou...vom rade cu patos de toate cele petrecute....nu stiu cat de mult pune el pret pe retrairi...dar nici nu-mi pasa atata timp cat nu-mi rapeste imaginea lui imuabila, ochii lui de un negru abisal patimaș...niciodata.......nu-mi voi permite sa-i uit... l-am adorat...



recomand filmul sau cartea "Great expectations"