Când o să-nţelegi iubirea, lacrimile te vor copleşi

11 iul. 2010 -  la 17:43


M-ai lasat singura in noapte
Plecai nepasator de langa mine
Doar cerul si pamantul imi sunt martori
Cum eu plangeam privind in gol spre tine
Am vrut sa fiu a ta, sa-ti fiu aproape
Atunci cand vei zambii sau cand vei plange
Dar visul meu acum e amintire
Acum din ochi imi curg lacrimi de sange
Te vad cum pleci, ma rog sa-ti fie bine
Cu cea ce vesnica iubire iti va fi
Dar vreau un singur lucru de la tine
Sa versi o lacrima cand voi muri
Simt ochii cum incet se-nchid
Pentru-a mea viata e apus de soare
Te rog priveste inapoi o clipa
Priveste-mi sufletul cum moare

si mi-am promis ca e ultima oara
cand fac o asemenea greseala.






unde esti

 la 17:41

Dintre florile răstignite
am rămas singura
cu pete de smoală pe piele.
Veacul
îmi picură lumină pe gât
şi apoi vine să mă sugrume
că sunt vinovată de singurătate.
Îngenunchez
în faţa picăturilor franjurate
printre plictiseli crestate
de rugină.
Iubite,
plânge-mă
ca pe o nenăscută
dar nu mă mai lăsa singură!
Nu vezi la ce mă duce gândul?

ce-i cu tine?

 la 17:38

eşti uşor de găsit…
mereu înfometat ca un cerşetor te aşezi la marginea drumului
implorând tandreţea să te ajungă ruga să ţi-o audă dorul să ţi-l aline
şi oricât de generoasă ar fi cu tine nu ţi-e de-ajuns
sub pălăria-ţi zdrenţuită cocoloaşe de amintiri se înghesuie unele într-altele
sinapsele dor pentru că în graba ta să devii ai uitat să le sortezi după importanţă
le laşi la voia întâmplării nici măcar nu le asculţi


eşti uşor de pierdut…
se scufundă magia în pâcla din ochii tăi
atunci când cineva vine şi-ţi pune alte palme pe ochi - joc de-a
ghici cine sunt…
hămesit cum eşti te laşi pradă şi celei mai insignifiante mângăieri
şi uiţi mâna ce-o sărutai deunăzi cu înfrigurare
te laşi purtat de curiozitate precum băieţelul cu pantaloni în carouri şi bretele elastice
alergi după noi încercări în pădurea pe care n-o cunoşti prea bine
şi te pierzi

esti uşor de uitat…
e nevoie doar de puţină tărie un gram de încăpăţânare şi un val de furie
pentru că în egoismul ce te caracterizează ai scrijelit prea adâncă tristeţe în mine
ai aruncat prea multă uitare peste visele mele şi-ai neglijat prea des ca sunt
ne-am întors de unde-am plecat tu cercetaş eu visătoare
fiecare pe un alt drum

acum ori niciodata......

 la 15:08
Viata...dar oare ce este viata?! De mici ni se zice ca ne-a adus barza.La un moment dat i-am zis mamei " Vreau si eu o surioara. De ce nu ii zici la barza sa imi aduca o surioara?" apoi crestem si prindem experienta, care de fapt este suma tuturor nereusitelor dupa cum zicea cineva candva savurand o tigara la o ora tarzie, si ajungem la un moment dat cand intreaga magie cu barza care aduce copii, Mos Craciun care ne aduce cadourile de Craciun nu exista,si concluzionam tragic ca tot ce e frumos in viata asta e dincolo de aparente...
Printr-un proces biologic numit nastere dam fiinta la intreaga rasa umana...traim...facem greseli dar tot nu ne invatam minte... punem punct in anumite chestiuni primordiale sufletului nostru, si pe urma le reluam...asta e natura umana...si niciodata nu o sa se schimbe pentru ca ne este implementat in codul nostru genetic...
totul si nimic.... dilema... Ce sa faci atunci cand ceea ce traiesti nu e de ajuns?
Dupa atata munca cateva zile de vacanta parca nu inseamna nimic,parca tot ceea ce castigi se transforma intr-un gust amar.Ce e de facut atunci cand nici tu nu iti mai oferi acea clipa de liniste...? Un nou inceput...adica sa iei totul de la zero...? Un iubit...? Sau bungee-jumping(glumeam!)?
Putinta de a trai noi insine in sufletul altuia e singura adevarata valoare omeneasca

alege...

 la 14:55

Trecand de la partea filozofica a lucrurilor la intamplarea mea: am cunoscut o persoana respectabila, ceea ce se cheama le nouveau riche, omul care crede ca odata cu banii or sa vina si succesul social si mai ales sexul. Oare banii te fac mai interesant din punct de vedere sexual? Cu siguranta da, dar pana la un punct.

Ce poti cumpara cu bani? Poti cumpara aproape tot ce iti doresti, dar lucrurile pe care le cumperi au in sine o valoare si un pret. Diferenta dintre pret si valoare o face mai oricine, mai putin specimenul Plin-de-sine. Un diamant nu are nici o valoare in afara de aceea de a fi rar, de aceea pretul lui este atat de mare; apa in schimb are o valoare foarte mare, insa pretul ei este foarte mic pentru ca se gaseste peste tot. Ce valoare si pret are sexul? Pretul pentru o partida de sex variaza de la mai mic la mai mare, valoarea ei ... nu prea mare. Te poti duce oriunde sa faci rost de sex, nici macar nu e nevoie sa mergi la un bordel. Budoarul unei tipe devine sinonim cu un bordel. Cate tipe nu o fac pe bani? Cate tipe nu o fac pe banii lui Plin-de-sine? Valoarea oricarui lucru se toceste daca nu o apreciezi. La fel si valoarea sexului. Contrar opiniei generale pretul nu este intotdeauna un indicator al valorii unui lucru. Daca iei un om si il despoi de toate hainele brand-uite ce mai ramane? Un corp care poate nu e cel mai atragator si o nuditate sufleteasca - omul nu are absolut nimic de oferit. Nu mai este omul plin de sine ... e gol (nu era o aluzie;)).
Valoarea sexului este asemanatoare cu a apei. Sexul are valoare in sine (si inca mare) singurul mod de al devaloriza este sa il faci pe bani.

Am inceput sa scriu despre relatii intr-un moment cand ma despartisem de cineva care insemnase foarte mult pentru mine.

Am inceput sa scriu intr-un moment rau al vietii mele si am scris avand ca tel sa il fac pe el sa citeasca. Am incercat sa gasesc lucruri destul de "hot", destul de controversate, destul de ..... eu stiu cum au fost, ca el sa citeasca ... El ar fi fost singurul public pe care mi l-as fi dorit...strainul...

De ce tinem mereu la opinia celor din jur? De ce ne lasam evaluati de persoane care un au nici un criteriu pentru a ne ne evalua?
Simtul umorului pe care il au alte persoane ne lasa sa fim amuzanti, inteligenta celorlalti ne lasa sa fim inteligenti, suntem moderni, incuiati, prosti, tristi, veseli in raport cu ceilalti, ei dau verdictul, ei ne spun ce putem fi si ce nu. Ne punem increderea in oameni, ne lasam evaluati de ei, sperand din tot sufletul ca ei ne vor evalua pozitiv, ne vor evalua asa cum credem ca suntem noi. Si atunci cand intervine un conflict intre aceste viziuni relatiile se rup.
Ne punem increderea in oameni si speram sa nu afle despre noi ce nu dorim sa afle. Cu totii vrem sa placem lumii din jur: fie ca este pentru o nota buna la scoala, fie ca este pentru o jucarie noua, fie ca este pentru o invitatie in oras, fie ca este pentru o partida de sex, toti vrem sa fim placuti, pentru ca altfel am fi singuri, am fi singuri si este cel mai greu lucru de suportat. La fel ca in copilarie cand faceam un lucru si eram rasplatiti, asa si acum: daca ne purtam bine vrem sa fim rasplatiti. Vrem o slujba mai buna, vrem respectul colegilor, aprecierea prietenilor si mai ales vrem dragostea neconditionata a persoanelelor pe care le iubim.

Cu totii ne punem increderea in oameni si cand vedem ca acea incredere nu este rasplatita, la fel ca purtatea buna din copilarie, suferim. Suferim si ni se pare nedrept, unii dintre noi plang, altii fac lucruri pe care mai tarziu le regreta, altii isi reprima durerea si devin goi sufleteste.
Cei mai multi dintre noi incetam sa ne mai punem increderea in oameni, pentru ca a da increderea unui om inseamna sa te increzi in el, sa-i dai controlul asupra unei parti din tine si sa-l dai ar insemna sa-ti incredintezi soarta ta altuia. Da, increderea este un lucru fragil, odata pierdut nu se mai recastiga. Nu ne mai incredem soarta in mainile altora, pentru ca altii ne-au facut de prea multe ori sa suferim, nu mai vrem sa ramanem frustrati ca dam si nu primim, si mai ales nu mai vrem sa suferim.

Si cu toate astea viata ramane un cerc vicios: mereu sfarsim prin a ne increde... si poate nu de fiecare data suferim...


& on this happy note.. inchei cu un citat de B.Pascal Acela care iubeşte pe cineva din cauza frumuseţii lui, îl iubeşte oare? Nu, căci vărsatul de vânt, care va distruge frumuseţea, fără a distruge persoana, îl va face pe acesta să nu o mai iubească. Si dacă sunt iubit pentru mintea, pentru memoria mea, sunt oare eu iubit? Nu, căci îmi pot pierde aceste calităţi, fără a mă pierde pe mine însumi. ”....ce mă enervează

gura pacatosului....

 la 14:47
Mi-a venit in minte zilele astea poezia lui Nichita Stanescu Lectia despre cub :
Se ia o bucata de piatra..../se razuieste cu raze/ pana cubul iese perfect.// Dupa aceea se ia un ciocan/ si brusc se farama un colt de-al cubului. /Toti, dar absolut toti zice-vor: / - Ce cub perfect ar fi fost acesta / de n-ar fi avut un colt sfaramat!"

Sa fie asa si cu relatiile? Sunt relatiile un cub perfect pana la un moment dat cand unul dintre cei doi sparge acea perfectiune? Oare un colt ciobit face lucrurile mai interesante? O sa fie cu atat mai valoros cubul (relatia) pentru ca definitia perfectiunii este perfectiune plus ceva adaugat? Sau si mai bine: exista relatii perfecte?
Eu nu prea cred, cred ca perfectiune nu exista in nimic, poate doar in arta, dar viata nu e arta si cu siguranta oamenii sunt departe de perfectiune; fiecare dintre noi avem slabiciuni, parti rele si suntem supusi greselii; gresim cel mai adesea persoanelor fata de care nu am vrea sa gresim.

Nu exista bine fara rau, tot ce poti face este sa minimalizezi raul. Nu poti fi fericit cu o persoana fara a fi si nefericit cu ea. Relatiile totale nu sunt o stare de fericire perpetua, oamenii cresc impreuna, se schimba si se influenteaza unul pe altul - o relatie profunda inseamna atractie catre partenerul tau, dar inseamna si multa munca: aceea de a-ti respecta partenerul, de a-l proteja, de a-l pune intotdeauna pe primul loc in tot ceea ce faci. Si daca partenerul constientizeaza lucrul acesta, atunci probabil "yours is the world", pentru ca vei putea conta pe el/ea indiferent de situatie.

Oricum ar fi ele, in viata, relatiile sunt cele care ne dau cele mai mari bucurii si cele mai mari deceptii. Nu poti trai singur asa ca.... poate coltul lipsa e chiar ce trebuie ca lucrurile sa dureze. Si cu toate dezamagirile ... spargem mereu cate un colt ... pentru ca it feels f***ing good.

Ar fi o situatie ideala daca dragostea s-ar termina intre doua persoane in acelasi timp, dar de obicei nu se intampla asa; unul dintre cei doi unul iubeste mai mult, cu o intensitate mai mare. N-ar fi ideal sa spui cuiva "Nu te mai iubesc" si el sa raspunda "ok" si vietile voastre sa continue simplu, sa nu mai existe suferinta stupida din dragoste?